Confederația Africană de Fotbal (CAF) a anunțat astăzi cele 7 țări candidate pentru organizarea Cupei Africii din 2017.
Deși competiția trebuia să fie organizată de Libia, CAF a decis în luna august că țara nord-africană nu poate găzdui o competiție de asemenea amploare, din cauza instabilității și a lipsei de securitate. Așadar, urmează noi alegeri, unde e va stabili o gazdă dintre următoarele țări: Algeria, Egipt, Gabon, Ghana, Kenya, Sudan și Zimbabwe. Oficialii CAF au declarat: „Datorită scurtului timp rămas până la desfășurarea Cupei Africii din 2017, Comitetul Executiv va alege o țară care are deja o mare parte din infrastructură construită, urmând să fie făcute doar improvizări”.
Dintre candidate, Zimbabwe a mai găzduit câteva turnee regionale, iar Ghana are o infrastructură foarte bine dezvoltată. Deși Egipt pare marea favorită, fiind și sediul CAF, recentele probleme din țară ar putea să o excludă din cursă. Decizia asupra organizatoarei va fi luată într-o întâlnire a Comitetului Executiv din aprilie 2015.
Țările care vor găzdui Cupa Africii până în 2023 au fost, de asemena, stabilite. Așadar, competiția din 2019 va avea loc în Camerun, iar cele din 2021 și 2023 vor avea loc în Coasta de Fildeș, respectiv Guinea.
Articol scris de: Moacă Mihai
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER